Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, a început să-și recapete încrederea în sine, după divorțul care a încheiat un mariaj de 16 ani. Dacă jumătate de an nu a dat niciun fel de declarații despre ruptura de artist, acum, Elena a început „să dea din casă”.
Elena Vîșcu, de profesie dansatoare și coregrafă, s-a mutat înapoi în Republica Moldova natală, alături de fiica ei și a lui CRBL. A luat-o de la zero, a fost foarte afectată, mai ales când își vedea fiica adolesceta ca sufera, dar blonda e decisă să-și vadă de viață și să lase soarta să o surprindă.
„Nu este chiar atât de rău totul. Uite, și când spui gata, potopul, sfârșitul lumii, nu este chiar așa. Am mai spus asta și spun tot timpul, nimic în viață nu e întâmplător. Experiențele noastre din viață, pe care le numim rele, poate ele sunt cele mai bune, dar noi nu ne dăm seama pe moment. O să-ți dai seama de ce ți s-a întâmplat evenimentul X sau Z mai târziu. Nu zic nu, am și zile în care poate îmi vine să plâng, suntem oameni. Eu cred că am dat tot ce am avut (în mariaj-n.r.). Nu, nu am regrete. Eu dorm liniștită cu capul pe pernă”, a spus Elena Vîșcu, pentru Unica.ro.
În prezent, fosta sotie a lui CRBL are trei joburi și, în plus, își ajută și tatăl la un proiect. Elena lucrează cu o prietenă în afacerea cu decorațiuni pentru evenimente a acesteia, lucrează la distanță pentru o agenție de digital marketing și predă cursuri de dans. „Da, e agitație și îmi place momentan așa. Dar cu siguranță o să se așeze toate lucrurile”, a spus ea.